Florin Prunea: „CFR a meritat titlul”. Ce spune despre perioada de la Dinamo: „Am picat ca musca-n lapte” | EXCLUSIV

Florin Prunea: „CFR a meritat titlul”. Ce spune despre perioada de la Dinamo: „Am picat ca musca-n lapte” | EXCLUSIV
  • Publicat:

Fostul internațional Florin Prunea a declarat într-un interviu acordat ProSport că ”finala” campionatului a fost câștigată pe merit de CFR Cluj, care s-a impus ”la toate capitolele” în fața Craiovei. Prunea spune că oltenii au greșit sărbătorind titlul înaintea meciului decisiv cu CFR și admite că evenimentele din ultima perioadă au dezavantajat clar formația din Bănie, care ar fi avut și șansa unei remize în cazul unei victorii în restanța cu Astra.

Florin Prunea s-a referit și la situația din play-out și consideră că trecerea la un sistem cu 18 echipe este cea mai bună variantă pentru Liga I.

ProSport: Florin a meritat CFR-ul titlul?

Florin Prunea: Fără dar și poate, pentru că a fost o finală. CFR Cluj a fost echipa mai bună, chiar dacă pe un început bun de joc al Craiovei care a și reușit să deschidă scorul prin Nistor, un jucător excepțional. Dar după aceea CFR-ul sigur că s-a impus la toate capitolele. Și din punct de vedere fizic, și din punctul de vedere al duelurilor unu contra unu. Și a fost echipa care a greșit mai puțin, pentru că într-o finală echipa care greșește mai puțin câștigă. Și aceasta a fost CFR-ul.

Te-a surprins faptul că CSU Craiova nu a reușit să țină de rezultat? S-a mai întâmplat asta și la acel 3-2, când CFR-ul a revenit de la 0-2 și a egalat la un moment dat.

M-a surprins în primul rând ritmul destul de scăzut de joc al Craiovei față din partidele precedente, când CSU Craiova a reușit să facă maximum de puncte. Craiova nu știu dacă a reușit să joace mai mult de 20-25 de minute aseară și acest lucru s-a văzut. E clar că amânarea meciului cu Astra a scos echipa puțin din ritm și eu cred totuși că s-a greșit foarte mult și la organizarea jocului, în sensul că prea s-au pregătit de petrecere înainte de meci. Mi-a dat impresia unui festivism din ăsta care nu-și avea sensul înainte de o partidă de o asemenea importanță. Până la urmă a câștigat echipa care a meritat. CFR-ul merită din toate punctele de vedere acest titlu.

Unde a pierdut Craiova titlul?

Eu cred că în primul rând la abordarea acestei finale. Nu cred că au fost pregătiți pentru o asemenea partidă, atât mental, cât și fizic. Pentru că a fost o mare diferență între cele două echipe. Și cred că diferența s-a făcut foarte mult la fundașii centrali. Dacă dincolo Vinicius și Boli, ați văzut maniera în care au jucat, la Craiova ați văzut ce greșeli au fost, mai ales la fazele fixe. Practic golurile au fost marcate după două pase lungi și lovituri cu capul, greșeli de abordare a fundașilor centrali Cosic și Acka, nu au calculat cum trebuie distanța. Din punctul meu de vedere Craiova este cel mai bine organizat club din Liga I, pe toate palierele, nu au probleme financiare și mă mir că nu au rezolvat această problemă a fundașilor centrali.

Îți pare rău că nu a luat Craiova titlul?

Îmi pare rău, așa, pentru că am jucat și eu acolo, dar nu poate să-ți pară rău când vezi o echipă care nu a avut nicio șansă. Practic CFR-ul i-a călcat în picioare.

Cum ți s-a părut această decizie luată la Comitetul Executiv, ca meciul să se dispute ca o finală?

Cu siguranță acest final de campionat, modul cum s-au desfășurat ultimele două etape, a dezavantajat Craiova. E clar! Craiova, dacă ar fi câștigat cu Astra, avea și varianta meciului egal cu CFR. Și una e să pregătești o partidă să ai două șanse și alta e să joci ca o finală. A dezavantajat clar Craiova prin această decizie, dar este o decizie luată într-un moment de criză.

Cum vezi situația din play-out? Ești pentru un sistem cu 16 echipe?

Eu am spus-o de la început și spun asta de veo 4-5 ani, că actualul sistem și-a dovedit falimentul. Nu a adus nimic bun acest sistem cu 14 echipe. Dacă ne uităm la stadioanele goale, spre sfârșit de campionat, atât în play-off, cât și în play-out sunt partide fără miză, care nu interesează pe nimeni. Și atunci nu cred că acest sitem a adus ceva bun. Eu cred că se impune de urgență schimbarea sistemului și trecerea la 18 echipe. Suntem totuși a cincea țară din Uniunea Europeană ca număr de locuitori, ca mărime și nu văd de ce nu s-ar reveni la acest sistem cu 18 echipe care a performat în trecut la nivelul echipelor de club în Europa și al echipei naționale.

Asta ar însemna să nu pice nimeni.

Da, dar nu este nimic nou. Ați ăzut ce s-a întâmplat în Turcia, în Cehia, Franța, Olanda, Belgia. Sunt țări cu fotbal mult mai puternic decât al nostru. Nimeni nu beneficiază de șanse egale și atunci meritul sportiv dispare. Sunt echipe care au fost atinse de pandemie și atunci ele nu au putut să-și desfășoare activitatea în mod normal. Nu este vorba doar despre Dinamo. La Dinamo nu jucătorii au vrut să se îmbolnăvească. Cred că nimeni nu ar avea nimic de obiectat dacă nu ar retrograda nimeni și echipele din liga a doua care merită să promoveze, să promoveze. Nu știu dacă este corect faptul că Dinamo nu a mai fost programată, pentru că în primul rând li s-a spus că îi lasă să joace, iar ei au acceptat. După acea să vii cu o decizie de asta prin care le dai în cap, nu mi se pare în regulă. Dacă își asumă să joace, de ce nu. Au și juniorii, dar ai șansa să-ți joci șansele pe teren. De asta e fotbal. Dar în România în momentul de față nu s-a jucat corect.

Ce faci din sezonul viitor? Semnezi cu o echipă de Liga 1?

Am avut o ofertă zilele trecute de la o echipă din liga a doua, dar am refuzat-o. Vreau să mă duc acolo unde este un proiect serios. Nu vreau să pățesc ce am mai pățit în ultimul an, în care am picat ca musca-n lapte, cum zice românul. Într-un război care nu era al meu și unde nu am putut să-mi desfășor activitatea și să muncesc așa cum îmi place.

Mai ești în dicuții cu UTA?

Am vorbit și cu cei de la UTA, dar deocamdată nu. Vom vedea…

 

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe interzise
Dorian Popa a fost condamnat! Ce pedeapsă a primit artistul în dosarul în care este acuzat de consum de substanțe…
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Călin Georgescu i-a folosit imaginea unuia dintre cei mai mari sportivi din istoria României: ”Nu ne-am dat acceptul”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu: „Un prieten din politică mi-a spus”
O nouă reacţie a lui Gigi Becali, după primul tur al alegerilor prezidenţiale! Dezvăluiri de ultimă oră despre Călin Georgescu:…
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu!
Nadia Comăneci i-a transmis un mesaj lui Călin Georgescu! "Văd că se foloseşte" | EXCLUSIV
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Cu ce se ocupă, de fapt, Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu: „Asta mi-a zis tata, scurt și cuprinzător”
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
Andra a făcut ANUNȚUL ȘOC cu LACRIMI în ochi alături de Cătălin Măruţă. Din păcate...
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
BANCUL ZILEI. Bulă începe să presteze ca gigolo. Pune preţurile pe uşa locuinţei: - Pe canapea…
Ce scrie
Ce scrie "The Times" despre victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidenţiale. "Cel mai nou prieten al…
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
A fost pornit cel mai important proiect de FUZIUNE al secolului!
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale. Decizie radicală
Ce a putut să facă fiul lui Călin Georgescu, la scurt timp după ce tatăl său a câştigat primul tur…
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Ce vrea să desființeze Călin Georgescu, dacă ajunge președintele României: „Este umilitor pentru naţiunea română!”
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
Taxă pentru cei care au deja permis auto. Statul a greșit, șoferii sunt puși la plată
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Cine l-a votat pe Călin Georgescu? Profilul alegătorilor realizat de INSCOP Research
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Liga de Tineret 2024: Farul Constanţa, echipa anului
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Nerespectarea distanței între vehicule pe autostradă. Cât e amenda?
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×